Draga Domnule Profesor,

As fi amanat acest moment pana la sfarsitul lumii…

Nu pe cel in care va scriu cateva randuri, ci pe cel in care stiu ca

raspunsul Dumneavoastra o sa intarzie ceva timp, ba chiar s-ar putea sa nu soseasca niciodata. Intr-un fel, simt ca va fi o asteptare resemnata care va atarna greu, ca un talisman. La fel cum o fac si amintirile cu Dumneavoastra.

Ma uit acum la una dintre cele mai dragi. Un portret schitat de un prieten bun, un dar de pret pe care mi l-ati oferit atunci cand v-am ajutat sa va mutati biroul la parterul Clinicii, deoarece va era din ce in ce mai greu sa ajungeti sus, acolo de unde ne-ati vegheat si ne-ati ghidat atatia ani. Acum sunteti mai sus decat mi-as fi dorit vreodata sa va stiu, lasand in urma doar niste coordonate ceresti, imposibil de gasit.

Simt ca plecarea Dumneavoastra ne lasa fara radacina vie a unei generatii. Pe fiecare dintre noi ne-ati luat de mana si, cu generozitate, ne-ati primit in Clinica de stomatologie, in lumea pe care ati iubit-o constant si neconditionat, si ne-ati daruit-o, facand-o sa devina parte din noi si din vocatia noastra. Va mai amintiti cum ne spuneati mereu? “Profesiunea noastra, este vocatia noastra”. Iar noi ne-am straduit in fiecare moment sa nu va dezamagim.

Va mai fac o marturisire, Domnule Profesor. De curand, incepusem sa „complotez” cu colegii mei, dar si cu multi prieteni ai Dumneavoastra, academicieni, scriitori, pictori, oameni de cultura din Iasi , oameni de stiinta,  copii care si-au pus semnatura pe picturile murale ale clinicii, sa va sarbatorim. Erau atat de multe surprize planificate si atat de mult drag in aceste planificari, incat incepusem sa ma simt ca un copil care isi doreste sa ii faca un dar de pret unui parinte. Pentru mine, pentru noi, cei multi care am avut norocul sa respiram alaturi de Dumneavoastra, ati fost si asta. Un Parinte. Si, cum parintilor ti-e greu sa le spui, de cele mai multe ori cat de mult ii iubesti si cat de recunoscator le esti pentru fiecare moment pe care ti l-au oferit, va trimit aceasta scrisoare. Sper doar sa isi gaseasca locul pe aripa acelui inger, care va stie adresa cereasca.

Ramas bun, Domnule Profesor! Drum lin spre Lumina!

Irina Zetu

Lasa-ne un raspuns